Consiliul Judeţean Cluj va acorda, în 2017, finanţări nerambursabile după un nou regulament, aflat în prezent în dezbatere publică. Asta după ce, Curtea de Conturi a identificat plăţi ilegale efectuate în 2015.
Festivalul Untold va avea loc pe Cluj Arena şi în 2017. Noutate: începând din acest an, tuturor organizatorilor de evenimente li se va percepe o sumă de bani ce va fi folosită exclusiv pentru înlocuirea gazonului stadionului.
Pancartele de la protestele din ultimele zile din Cluj-Napoca, cât şi fotografiile care au surprins momentele cheie ale manifestaţiilor vor face parte din Colecţia de Istorie Contemporană a Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Protestele împotriva guvernului au loc în centrul Clujului în cea de-a opta zi de manifestații cu toate că plouă necontenit.
Turnul Pompierilor va fi reabilitat în urma unui concurs de soluţii organizat de Primăria Cluj-Napoca şi Ordinul Arhitecţilor din România (OAR). Premiile puse la bătaie depăşesc suma totală de 88.000 de euro. Câştigătorii au fost anunţaţi sâmbătă seara, în prezenţa juriului competiţiei.
Consiliul Judeţean Cluj modifică regulamentul privind acordarea de finanţare nerambursabilă pentru programele, proiectele şi acţiunile organizate în domeniul cultural. Decizia vine în urma dificultăţilor apărute în 2016 în momentul realizării decontului, precum şi la recomandarea Curții de Conturi.
Un proiect de Cluj se numără între finaliştii celei de a doua ediţii a competiţiei Urbaniada, concurs naţional ce premiază soluții concrete pentru îmbunătățirea vieții în spațiul urban.
Pe vremuri, clujenii îşi dădeau întâlnire în colţ la Urania. La Palatul Urania, construit în 1910, după planurile arhitectului Géza Kappeter, fiind printre primele palate construite în Cluj-Napoca, având şi o "soră geamănă" în Viena. Mulţi ani, acolo, la intersecția străzilor Horea și Dacia, a funcţionat Cofetăria Urania.
În jur de 5.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Pe parcursul marșului numărul manifestanților s-a dublat.
Recomandări: