Clujenii, nemulţumiţi de desfiinţarea liniei 8. Ce spune directorul Companiei de Transport Public

Clujenii, nemulţumiţi de desfiinţarea liniei 8. Ce spune directorul Companiei de Transport Public
Clujenii sunt nemulţumiţi de decizia Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca de a desfiinţa linia 8 (Piaţa Mihai Viteazul – Electromontaj Nord) în perioada desfăşurării lucrărilor la Podul Traian. Adică pe o perioadă de şase luni, începând de luni, 22 august.

Astfel, cetăţenii care au drum la aeroport pot să folosească doar linia 5 (traseu scurtat până în Piaţa Mihai Viteazul, cu stație pe latura sudică - Fierul și cu un număr mărit de mijloace de transport), iar cei ce merg în comuna Apahida au la dispoziţie liniile metropolitane M41, M41L, M42, M43, M44.

A trecut abia o zi de la noile modificări, iar sesizări pe această temă au început să apară pe site-ul domnuleprimar.ro şi în emisiunea live pe Facebook a edilului Emil Boc de luni, la care a fost invitat Liviu Neag, directorul CTP Cluj-Napoca.

"E inadmisibil ca într-un oraş modern, precum e Cluj-Napoca, transportul în comun să aibă mari problema; vorbesc de situaţia transportului în comun care face legătura dintre Someşeni - Mărăşti - centru. Luni a fost prima zi în care s-a eliminat linia 8 şi deja sunt probleme majore printre care amintesc:

1. Supraaglomerarea (excesivă) a liniei 5
2. Liniile metropolitane refuză să preia pasageri de la statia: Aviaţia Utilitară (prima staţie de după aeroport, acoperită până luni doar de linia 8)
3. Localnicii întârzie la locurile de muncă, datorită programelor de circulaţie mediocre şi a distanţei mari faţă de staţiile disponibile
4. Dublarea timpului de deplasare spre şi dinspre staţiile CTP (staţiile Aviaţia Utilitară şi Electromontaj ne fiind acoperite de vreo linie de transport)
5. Linia 5 nu face faţă fluxului de transport de persoane spre şi dinspre cartierul Someşeni (având în vedere că încă nu a început anul şcolar şi deja e supraaglomerat)
6. Eliminarea liniei 8 a dus la izolarea populaţiei de dincolo de staţia Aeroport (spre ieşirea din Cluj)
7. Liniile metropolitane sunt aglomerate şi fără localnicii din cartierul Someşeni, fapt ce a dus la refuzul şoferilor de pe aceste linii să mai preia pasageri
8. Supraaglomerarea liniei 5 duce la crearea unei imagini negative turiştilor ce vin în oraşul nostru pe cale aeriană şi va duce treptat la scăderea atractivităţii oraşului nostru pe plan internaţional.

Înţelegem faptul că se lucrează în partea centrală a oraşului, însă elimanarea unei linii de autobuz (linia 8), care asigură transportul 100% a populaţiei din cartierul Someşeni în condiţii optime a fost o greşeală enormă realizată de CTP Cluj-Napoca. Vă rugăm să luaţi măsuri imediate", a scris Ştefan, pe domnuleprimar.ro.

"Care va fi legătura între zona Gării şi Mărăşti sau Someşeni cu transportul în comun? Eu locuiesc în zona gării şi lucrez în Mărăşti. În situaţia mea vor fi şi alţi cetăţeni, în plus şi cei care fac naveta. Să vedem ce va fi şi după începerea anului şcolar", a întrebat Răzvan Roman, într-un comentariu pe Facebook.

Ţinând cont de doleanţele clujenilor, Liviu Neag, directorul CTP Cluj-Napoca, a promis că linia 8 va fi repusă în circulaţie cu câteva zile înainte de începerea noului an şcolar. "Vom mai analiza până atunci dacă va pleca din Piaţa Gării sau din Piaţa Mihai Viteazul. Sunt 19 linii care au suportat modificări. De la o zi la alta vom aduce îmbunătăţiri, pe baza recomandărilor călătorilor", a punctat acesta.

Lucrările de construcţie la podul Traian vor fi realizate de firma Diferit SRL, iar valoarea contractului este de 6,5 milioane de lei. Podul vechi va fi demolat în întregime şi construit unul nou cu patru benzi de circulație rutieră, două piste pentru bicicliști și două trotuare pietonale.

Toate modificările liniilor de transport în comun, dar şi restricţiile de circulaţie impuse pe perioada lucrărilor la Podul Traian pot fi consultate AICI.

Comenteaza