Lorena lui Nae Caranfil e absolventă de Cluj. Despre culisele "6,9 pe scara Richter" şi cinematografia românească cu Miruna Bilei FOTO/VIDEO

Lorena lui Nae Caranfil e absolventă de Cluj. Despre culisele
Cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil, "6,9 pe scara Richter", a avut premiera mondială la Cluj-Napoca, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2016, în faţa a peste 3.000 de spectatori. Comedia cu accente de musical va intra în cinematografele din România începând din 20 ianuarie.

Lungmetrajul "parţial realist, parţial nerealist", potrivit regizorului şi scenaristului Nae Caranfil, este povestea unui tânăr actor de teatru ce navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie şi obsesia marelui cutremur devastator, anunţat ca iminent de toţi experţii.

Însă adevăratul "cutremur" pentru el se dovedeşte a fi reapariţia intempestivă a propriului său tată, după decenii de absenţă. Manipulator şi amoral, acesta se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul si bulversându-i complet existenţa.

Din distribuţie fac parte actorii Laurențiu Bănescu, Maria Obretin, Teodor Corban, Simona Arsu, dar şi Miruna Bilei, absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Aceasta intepretează rolul Lorenei - "o actriţă tânără, ambiţioasă şi dispusă să se facă oricât de simpatică unora sau de antipatică altora pentru a ajunge unde vrea ea - un personaj recognoscibil în orice teatru", aşa cum o descrie chiar Miruna.

Reporterii ZIUA de CLUJ au discutat cu Miruna Bilei despre culisele "6,9 pe scara Richter", despre cinematografia românească şi despre viaţa de actor în general.

Cum ai ajuns să lucrezi cu Nae Caranfil?

Am fost printre preafericiţii care au mers la casting. Nu e o ironie, e o realitate. Nae a făcut castinguri extensive la filmul ăsta, a văzut foarte mulţi actori din Bucureşti şi din ţară, si tot nu a putut să-i vadă pe toti cei care şi-au dorit fiindcă suntem enorm de mulţi actori. Şi toată lumea voia la casting la Nae!

Cum e omul şi cum e regizorul Nae Caranfil?

Lui Nae îi place să se întâlnească cât mai des cu prieteni, dar nu-i place să fie activ pe Facebook. E mai tânăr decât anii din buletin şi cred că asta se vede şi in filmele lui. E meticulos şi atent în cea ce priveşte munca lui. Deşi are emoţii la fimare, e neaşteptat de calm pe platou şi e foarte exact. Ştie foarte clar ce vrea, nu improvizează din mers. Nae a scris aici nu numai scenariul, ca la toate filmele sale, ci şi muzica şi versurile, aşa că a fost foarte multitasking. Din experienţa filmului ăsta mi-am dat seama cât de importantă şi preţioasă e precizia, mai ales când ai atâtea elemente cu care jonglezi cum e cazul la filmări.

Cum ai descrie "6,9 pe scara Richter" pentru a aduce cât mai multă lume în cinema?

"6,9 pe scara Richter" e un manual universal de iubire, supravieţuire şi divorţ. Nu neapărat în ordinea asta.

Se spune că filmul românesc creşte şi devine din ce în ce mai apreciat peste hotare. Cărui fapt se datorează acest lucru, ce s-a schimbat în ultimii ani? Se întoarce publicul spre artă în cinematografie? "La La Land" pe Damboviţa - ca să te citez.

Nu e ca şi cum cinematografia este în general televiziune de proastă calitate, iar arta abia s-a întors recent în film, ba mai mult, noi, românii, am repus-o acolo, la nivel mondial. Ce, a fost plecată undeva? Cinematografia este a şaptea artă! Şi, slavă Domnului, există mai multe moduri de a o face. La fel, există şi mai multe publicuri, cu gusturi diferite. Presupun că aprecierea peste hotare se datorează premiilor. Premiile se datorează unor calităţi anume care au dus filmele la nişte festivaluri anume. Dar nu pot să răspund la modul general. Sper că multă lume va confirma prin prezenţa la "6,9 pe scara Richter" că nu tot ce face deliciul publicului contravine marii arte - uite, "La La Land" tocmai a luat toate premiile posibile la Globurile de Aur de anul asta. Vezi, şi mie îmi plac şi premiile! Da, ar fi un vis să avem succesul asta, vreau totuşi să precizez că "6,9 pe scara Richter" nu este un musical, ci are şi momente de musical. Ce este, însă: e o comedie amăruie care atacă probleme foarte serioase.

Filmele româneşti care au avut succes afară în ultimii ani sunt diferite între ele. Eu mă feresc cât pot de mult de aceasta triere strictă între film de artă - film de public fiindcă discuţia e complexă şi are multe aspecte.

Ce ar putea face Ministerul Culturii pentru a ajuta la dezvoltarea cinematografiei româneşti?

Ar putea să bage bani.

Miruna Bilei

S-a născut în Hunedoara şi în 2008 a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB Cluj-Napoca. A urmat un master în Teatru, Film şi Media în cadrul aceleaşi universităţi. Este actor de film ("6,9 pe scara Richter", "Îngeri pierduţi", "Pariu cu viaţa"), cât şi de teatru ("Un bărbat şi mai multe femei", "O noapte cu Edith Piaf", "Nostalgia 53").

Image and video hosting by TinyPic

Regizori preferaţi

Sam Mendes, Mike Nichols, Woody Allen

Actori preferaţi

Kevin Spacey, Peter O'Toole, Dustin Hoffman, Kevin Kline, Adrien Brody şi "toţi britanicii ever".

Actriţe preferate

Helen Mirren, Julianne Moore, Catherine Zeta-Jones, Vera Farmiga, Sharon Stone

Un film existent în care te-ai fi văzut jucând. Ce rol

Mavis Gary, în "Young Adult".

Şi unul în care sigur nu m-ar vedea nimeni jucând, dar eu cred ca trebuie încercat

Bridget Jones - "Jurnalul lui Bridget Jones"

Primul cântec ce-ţi trece prin cap

"In The Name of Love" - U2

O carte pe care o recomanzi

Cum să-ţi abandonezi telefonul, televizorul, toate canalele de social media şi să te retragi în pădure. De Miruna Bilei. A se reciti săptămânal.

Teatru sau film

Amândouă

România pentru totdeauna sau orice capăt de lume ce promite o viaţă mai bună

Orice capăt de lume care promite: familiaritate, legături, rădacini, inimă. Nu că luxul mi-ar dăuna! Dar zic. N-aş putea făra astea. Şi mai am nevoie de apreciere profesională, şanse optime de evoluţie profesională, respectul oamenilor şi între oameni, curăţenia, greutatea cuvântului dat, grijă, şi nu bătaie de joc faţă de moştenirea naturală şi culturală pe care o avem. Cam atât! Dacă aş putea găsi toate astea, da, sigur, aş fi acolo.

"6,9 pe scara Richter" în cuvintele lui Nae Caranfil

"O comedie din teme ca sindromul bipolar, criza vârstei a doua, obsesia unui cutremur devastator, toate aceste elemente care fac ca viaţa noastră în acest început de secol să fie nesigură", şi-a clasificat Nae Caranfil propriul film. "Ar fi putut fi o dramă cumplită despre depresii clinice, cutremure şi bătrâneţe. În schimb, a ieşit o comedie despre toate acestea care până la urmă se transformă într-un musical. Am pornit de la ideea unei relaţii tată/fiu în care tatăl este tânăr, iar fiul bătrân. Asta însemnând că tatăl are comportamentul unui tânăr, adolescent chiar, în timp ce fiul se confruntă anevoie cu criza vârstei mijlocii", a mai spus regizorul.

Image and video hosting by TinyPic

Nae Caranfil a scris și regizat șase lungmetraje: "Closer to the Moon" (primul său film în limba engleză, cu Vera Farmiga și Mark Strong); "Restul e tăcere" (2007), în competiție la Festivalul de Film de la Locarno; "Filantropica" (2002), cu peste 100.000 de spectatori în România; "Asfalt Tango" (1996), cu Charlotte Rampling; "Dolce far niente" (1998) - în competiție la Festivalul de Film Karlovy Vary; "E pericoloso sporgersi", care a avut premiera la Directors' Fortnight.

Un interviu cu Nae Caranfil, despre comedia "6,9 pe scara Richter": "Mi-aş dori ca sfârşitul lumii să fie o secvenţă de musical. Un Grand Finale" AICI.

Comenteaza