600.000 de lei au fost veniturile Asociației Cluj-Napoca 2021 Capitală Culturală Europeană în anul 2016 (ianuarie-noiembrie), conform raportului de activitate prezentat în cadrul adunării generale.
Recitalul Cvartetului Transilvan de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a fost reprogramat pentru începutul anului viitor.
Asociaţia care s-a ocupat de candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, pe care l-a pierdut în faţa Timişoarei, s-a reinventat în vederea continuării proiectelor majore din programul propus în cadrul competiţiei UE.
Complexul sportiv Gheorgheni a fost inaugurat oficial, vineri, în prezența vicepremierului Vasile Dâncu și a edilului Clujului, Emil Boc.
Organizatorii Untold au anunțat, miercuri seara, când va avea loc cea de a treia ediție a festivalului clujean și când se vor pune în vânzare primele bilete și abonamente.
Tribunalul Cluj a interzis companiei Uber să mai furnizeze servicii pe raza municipiului Cluj-Napoca, cel puţin până la soluţionarea procesului de concurenţă neloială intentat de taximetrişti. Platforma de ridesharing funcţionează abia de patru luni în "capitala" Transilvaniei.
După ce Timişoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii, la mijlocul lunii septembrie, Clujul a anunţat că programul cu care a candidat la acest titlu va fi recalibrat şi implementat într-un orizont de timp ce nu se va suprapune cu anul 2021.
În 1969 s-a ridicat clădirea ce avea să devină simbol pentru producția vestimentară din Cluj. În centrul orașului, pe strada Barițiu. Vremurile de prosperitate au apus, iar de la începutul anului impozantul imobil dezafectat a fost scos la vânzare: prețul se ridică la 4,6 milioane de euro.
Obiectivul din localitatea clujeană va fi restaurat din fonduri europene şi judeţene, investiţia totală fiind de 4,5 milioane de euro. Va putea fi vizitat gratuit timp de 5 ani.
Recomandări: