Cine face cinste Clujului. Moții, festivalierii și academicienii, premiați la Balul Operei FOTO/VIDEO

Cine face cinste Clujului. Moții, festivalierii și academicienii, premiați la Balul Operei FOTO/VIDEO
Oamenii care fac cinste Clujului și Transilvaniei au fost premiați, în această seară, pe scena Balului Operei. Dacă în anii trecuți, distincțiile Medalia Emblemă de Cluj și Medalia Senior al Cetății erau oferite doar personalităților de marcă din zona culturii, educației, medicinei sau oamenilor de afaceri, în 2014 pe lista celor ce merită aplaudați la scenă deschisă au fost trecuți și moții din comunele Horea și Mărișel, dar și echipajele de la Salvamont și Jandarmeria Cluj - eroii tragediei aviatice din Apuseni, în urma căreia două persoane și-au pierdut viața și alte cinci au fost rănite.

Instituțiile culturale maghiare și festivalurile care prin conceptul lor inovativ duc bunul nume al Clujului peste hotare au fost principalii actori ai Galei Lureaților din acest an.

Astfel, Medalia Emblemă de Cluj a fost acordată directorului Operei Maghiare, Gyula Szép; directorului Teatrului Maghiar, Tompa Gabor; directorului Filarmonicii de Stat "Transilvania", Marius Tabacu; organizatorilor festivalurilor TIMAF, Zilele Culturii Maghiare și Electric Castle; cât Directorului general al EBS România, Daniel Metz, pentru investițiile în sportul și cultura clujeană; directorului Cluj Arena, Radu Rațiu; rectorului Vasile Jucan de la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", rectorului UBB, Ioan Aurel Pop; președintelui Academiei Române, Ionel Haiduc și nu în umltimul rând moților din Apuseni. Premiul pentru aceștia din urmă a fost ridicat de către primarii celor două comune, iar publicul din sală s-a ridicat în picioare și le-a mulțumit cu un rând de aplauze celor 300 de săteni pentru curajul și omenia lor.

Poetul Ion Mureşan, considerat unul dintre cei mai buni poeţi români contemporani, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului. Mureşan a primit în 15 ianuarie premiul naţional de poezie "Mihai Eminescu", în Botoşani. Poetul s-a născut în 1955 în Vultureni, în judeţul Cluj. A debutat cu poezie în revista "Cutezătorii", în 1968. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" în 1981.

"Mă bucur să primesc acest premiu la 700 de ani de la atestarea documentară a satului în care m-am născut. Cu acest prilej îi spun mamei mele de 84 de ani, de la Vultureni, că de azi sunt clujean și că satul meu a intrat de azi în județul Cluj", a ținut să precizeze poetul.

A urmat decernarea Medaliei Senior al Cetății. Momentul a fost prezentat de rectorul UBB, Ioan Aurel Pop. Cei șase seniori ai acestei ediții au fost: Alexandru Irimie, directorul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuta" și rectorul UMF Cluj; poetul Ion Mureșan; Dafin Fior Mureșanu, şeful Departamentului de Neurologie al Spitalului Universitar din Cluj; scriitorul Mircea Opriță, profesorul universitar de la Departamentul de Jurnalism al UBB, Ilie Rad și Radu Silaghi Dumitru, cercetătorului clujean care a descoperit sângele artificial. Ioan Aurel Pop a ținut să puncteze faptul că se crează dinastii în cadrul seniorilor cetății, tatăl lui Dafin Mureșanu cât și cel al lui Radu Silaghi primind această distincție în urmă cu câțiva ani.

În semn de respect pentru personalitățile care au dus în lume faima și bunul renume al Clujului a fost publicată o carte de micro-biografii ale seniorilor cetății, alcătuite de Constantin Mustață, pentru edițiile 2009-2013 ale Balului Operei.

Seara s-a încheiat cu un moment artistic aparte - un concert Maria Tănase 100 de ani susţinut de virtouzul naist, compozitor și dirijor Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa.

 

 

Comenteaza