Salvamont Cluj: "Ne asumăm o parte din vină"

Salvamont Cluj:
Reprezentanţii Salvamont Cluj au declarat că îşi asumă o parte din vină în cazul accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni.

"Salvamontul s-ar fi putut implica mai bine. Ne asumăm o parte din vină. Nu am reuşit mulţi ani să ne impunem ca un colaborator de luat în seamă. Am fost anunţaţi ultimii. Salvamontul nu apare pe indexul de la 112. Noi aflăm ultimii. Nu suntem parte a celulei de criză. În cazul în care se întâmplă ceva, Salvamont Cluj nu este pe listă. Sunt nişte carenţe. Trebuia să batem la mai multe uşi şi să le deschidem", a declarat şeful Salvamont Cluj, Gheorghe Frăţilă.

Serviciul Salvamont Cluj a intervenit la acţiunea de căutare a avionului prăbuşit, luni, în Munţii Apuseni cu 16 oameni: echipa aflată cel mai aproape de zona accidentului - în Fântânele, salvatorii montani voluntari care locuiesc în zonă şi o altă echipă de la Cluj-Napoca.

"Am fost solicitaţi să intervenim de către 112 prin intermediul "0 salvamont". Echipa de la Cluj-Napoca a luat foarte mult echipament adaptat situaţiei şi am plecat în Poiana Horii. Am ajuns în centrul de comandament şi ne-am pus în comanda ISU Cluj urmând strict indicaţiile lor. Am mers spre Crucea Iancului, iar pe drum am aflat alte detalii; echipa s-a spart şi am mers spre Horea, trecând limita de judeţ spre Alba şi aici ne-am pus în slujba ISU Alba. În mod normal noi nu acţionăm decât pe raza judeţului Cluj. Ultima persoană din echipele noastre a ajuns acasă la ora 5 dimineaţa", a spus Şeful Salvamont Cluj, Gheorghe Frăţilă.

Reprezentanţii Salvamont Cluj au ţinut un moment de reculegere în memoria celor două persoane decedate în urma accidentului aviatic.

 

Comenteaza