Istoria Bisericii Calvaria începe prin secolul al XI-lea şi se leagă de trei obiective principale: biserica, cetatea şi mănăstirea

Fortificația și Biserica Romano-Catolică „Calvaria” (Calea Mănăștur nr. 60) –a aparținut abației Monasterium Beatae Mariae Virginis de Clus-Monostra, purtând hramul Adormirii Maicii Domnului. Fotografii realizate în anul 1928.

Istoria Bisericii Calvaria începe prin secolul al XI-lea şi se leagă de trei obiective principale: biserica, cetatea şi mănăstirea, nu neapărat în această ordine. Situată pe un platou pe care s-au realizat primele construcţii din zona Clujului, biserica a fost și centrul comitatului Clus. Avem ca dovadă un document din 1173, care aminteşte de Toma comite de Cluj. Și astăzi zona are o înălţime care domină întreg cartierul Mănăştur, bineînţeles, în urmă cu o mie de ani, diferenţa de nivel era şi mai mare. Oamenii de atunci au construit palisade şi întărituri şi cu valul de pământ ce proteja zona era „un zid” de cam 16 metri, care acoperea partea de sud, est şi vest, pentru că partea de nord nu avea nevoie de o asemenea protecţie suplimentară fiind apărată de o colină naturală. Pe lângă acestea, aici erau mlaştini, şi era, ca să zicem aşa, un sistem defensiv natural.

Prima construcţie se pare că a fost o cetate a lui Gelu, a voievodului Gelu, din secolul IX. Cronicarul anonim al regelui Ungariei Bela al III-lea aminteşte în Gesta Hungaronum că voievodul român Gelu s-a retras după bătălia de la Căpuş la o cetate de lângă Someş. Aceasta e cea mai aproape de Someş, aşa că putem spune că asta a fost cetatea amintită. Ulterior, regalitatea maghiară îşi stabileşte aici sediul comitatului, un fel de judeţ al zilelor noastre, ce avea în frunte un comite, un nobil numit de rege, echivalentul unui prefect de astăzi.

Abatele de aici a fost înzestrat cu o serie de proprietăți, o serie de sate de astăzi, cum ar fi Apahida, Floreştiul, Baciu etc. Apahida îşi trage numele de la „podul abatelui” (Apát hídja în limba maghiară), pentru că aici era un abate care avea puterea şi titluri echivalente cu cele ale episcopului de Alba-Iulia. Aşa putere avea acest abate că răspundea direct în faţa arhiepiscopului de Esztergom sau de Strigoniu, din Ungaria. Lucru ce a creat invidia episcopului de Alba-Iulia, astfel că în ”dreptul creştinesc” au avut loc nişte lupte şi nişte jafuri cumplite. Episcopii de Alba-Iulia erau nemulţumiţi că aceşti abaţi aveau nişte drepturi extraordinare, pecuniare mai ales, şi se ştie din documente că în secolul al XIII-lea, un episcop Adrian atacă, distruge, îl ia prizonier pe abatele acestei mănăstiri. Atâta ştim că avea iniţiala „L”, presupunem cum îl chema: Laurenţiu, Ladislau, nu ştim.

Apoi, vine aici episcopul Wilhelm, aruncă în Someş toate prerogativele şi drepturile primite de la regii maghiari şi arde documentele primite de la papalitate. Ce-i dat de Domnul e ars, ce-i dat de rege – aruncat în apă. Până la urmă a fost o luptă continuă între episcopul Transilvaniei şi abatele de la Mănăştur. Sigur, Papa de la Roma a luat apărarea acestui abate, căruia i-a dat ca semn de putere inelul şi mitra, simboluri ce se ofereau în mod normal episcopilor şi arhiepiscopilor. Conflictele acestea au fost rezolvate de istorie, practic a venit marea invazie a mongolilor care a făcut zob totul: şi localitatea de aici -Clus şi Clujul, care era încă sat. Atenţie, avem de-a face cu două Clujuri, chiar trei, la un moment dat. Era Clujul de aici, cuvânt ce înseamnă loc închis între dealuri, şi Clujul oraş, ce-şi avea perimetrul în Piaţa Muzeului de astăzi. Şi între Clujul oraş şi Clujul abaţie au avut loc multe lupte, o rivalitate continuă. Ce se întâmplă: după invazia mongolilor nu se mai ştie nimic de mănăstire sau de biserică. Se pare că aici mănăstirea, după ce date avem, la sfârşitul secolului al XIII-lea, îşi continuă activitatea ca loc de adeverire, un fel de notariat, un convent în care toate actele oficiale din comitatele din partea de nord a Transilvaniei sunt emise / semnate. Aici şi-au făcut ucenicia o serie de cancelari ai voievozilor de Transilvania şi ai regilor maghiari.

Un alt episod din istoria acestei mănăstiri se leagă de Matia Corvinul. La un moment dat, ca în mai toată Europa, şefi ai mănăstirilor erau numiţi laici care în documente apar sub numele de comendator sau guvernator, după cum s-a întâmplat şi la Mănăştur. În perimetrul acestei mănăstiri are loc o conspiraţie împotriva lui Matia Corvinul. Ei chiar îşi ridică nişte ziduri, dar Matei Corvin le distruge, ca urmare a faptului că numeroşi membri ai nobilimii şi chiar reprezentanţi ai mănăstirii au participat la un complot, prin care au vrut să-l pună ca rege al Ungariei pe voievodul Transilvaniei. Matia a venit şi a făcut o demonstraţie de forţă şi se pare că zidurile mănăstirii au fost dărâmate la cererea clujenilor.

Aici se va face un castel, în locul imobilelor mănăstirii. Biserica rămâne, deși nu a prea fost îngrijită, mai ales în secolele XVII-XVIII. Acel castel este dat de voievozi oamenilor lor de încredere. Până la urmă, şi imobilele mănăstirii şi clădirea bisericii, cea din 1508, care a fost în floare în secolele XVI-XVII, s-au degradat, la un moment dat vor fi folosite ca depozite de grâne şi chiar depozite de muniţii, în timpul stăpânirii austriece. De aici, în 1818, când s-au pus bazele actualului liceu Báthory, fost nr. 11, fost romano-catolic, pietre, bucăţi din aceste construcţii de aici, din biserică, au fost folosite în cadrul acelor construcţii pe care le avem astăzi în centru. La această dată, episcopul de Alba-Iulia a pus problema dărâmării, astfel că au rămas foarte puţine lucruri de atunci. O vor reconstrui în 1896.

În faţa construcţiei avem statuia Mariei cu Pruncul – este originalul, avem portalul – nu e originalul, acela se află la lapidariul muzeului de istorie. De asemenea, avem două plachete – primele originale sunt scrise în limba latină, dar administratorii acestui edificiu religios au fost destul de inteligenţi să pună şi în limba germană, engleză, maghiară şi română traducerea din limba latină. Pe partea de sud, sus, avem un leu funerar: unii spun că acest leu ar fi fost din perioada romană, o statuie încastrată în zid, alţii, dimpotrivă, că făcea parte din cadrul primei biserici, cea de care am amintit, dinaintea rotondei. Se poate, dar leul era şi simbolul regalităţii maghiare, iar regii maghiari îşi puneau „amprenta” pe aceste construcţii.

Mai avem un lucru foarte important, un cadran, un ceas solar, de la mijlocul secolului al XV-lea, marcat în grafie gotică medievală, minusculă, având deasupra trecut numele abatelui Antonius, acesta fiind cel mai vechi ceas cunoscut din Transilvania. S-a mai găsit un fundament, stâlp, al vechii biserici, care reprezintă un tip cu barbă, înconjurat de animale fantastice, un fel de dragoni. Ce e important aici? Exista o şcoală de sculptură de stil romanic în Cluj, în secolul al XIII-lea.

Sacristia. Portiţa de intrare este cea din secolul al XVI-lea, vedem şi ogiva în formă de cruce. Corul, baza corului este tot a vechii biserici. Pe pereţii bisericii sunt puse cele 14 opriri ale Domnului Iisus, via Dolorosa – drumul spre Golgota, foarte bine realizate, din bronz. Acestea au fost aşezate în 2008, înainte de re-sfinţirea acesteia din anul 2010 cu ocazia celebrării a 950 de ani de la construcția bisericii. (Biserica a fost resfințită în 1996 – în perioada interbelică locașul a fost folosit de cultul Greco-catolic, iar în perioada comunistă de cultul ortodox. Din 1990 până în 1994 biserica a găzduit cele două culte, iar din 1995 e romano-catolică). De asemenea, avem o orgă adusă de la biserica evanghelică din Daia, fiind construită de meşterul Samuel Maetz. În cadrul bisericii sunt încastrate pietre din vechile morminte, aşa este de exemplu piatra unui celebru preot iezuit Thaddaeus Maner, care a trăit în secolul al XVIII-lea şi a învăţat foarte bine limba română. În jurul bisericii vedem morminte datate din secolele XVIII-XIX, fiind vorba de înalţi prelaţi şi „sponsori” ai bisericii.

Sursa info: manastur.info
Text: Vladimir-Alexandru Bogosavlievici
© Institutul Național al Patrimoniului