Ministerul Educaţiei a transmis către inspectoratele şcolare o notă în care solicită înscrierea cu prioritate a angajaţilor din învăţământul preşcolar şi preuniversitar, care urmează să funcţioneze cu prezenţă fizică începând cu data de 8 februarie.
Ponderea angajaţilor din învăţământul preuniversitar care s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze anti-Covid-19 se apropie de 50%, anunţă la RFI ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În schimb, procentul di
Reacții dure după ce Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că doar 55% dintre cadrele didactice, personalul didactic auxiliar, dar și personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar vor să se vaccineze.
Cei mai mulți dintre părinți și profesori consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în școli, dar și că e nevoie de o regândire a programei și de măsuri de educație remedială.
Directorii de școli vor fi aleși prin vot de profesorii titulari din școlile respective, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Valeriu Gheorghiță precizează că personalul din sistemul didactic este inclus în categoria persoanelor care deservesc activităţi esenţiale, respectiv în etapa a doua de vaccinare.
Alexandru Cumpănașu incită la abandon școlar, spune Cristian Tudor Popescu, iar aceasta este o infracțiune. „Nu vă faceți temele”, „nu mai ascultați ce vă spune profesorul”, sunt îndemnurile lui Cumpănaşu, prin urmare, polițiștii au început verificările.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că “vor fi foarte mulți copii care nu vor putea avea mediile încheiate”, iar aceștia “vor trece automat în grupul celor care se cheamă că au abandonat școala”.
Sondajul a fost realizat de Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“, în perioada 16 – 21 decembrie 2020.