Cinci cadre didactice de la UMF Cluj-Napoca, trimise în judecată/ Cursanţii au primit diplome, deşi au dat examen

Cinci cadre didactice de la UMF Cluj-Napoca, trimise în judecată/ Cursanţii au primit diplome, deşi au dat examen

Cinci cadre didactice de la UMF Cluj-Napoca, suspectate că nu ar fi susţinut cursuri de formare continuă pentru farmacişti, au fost trimise trimise în judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Aproape 50 de cursanţi au primit diplome, deşi nu au luat parte la cursuri şi nici nu au susţinut vreo probă de verificare a cunoştinţelor.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

”În cursul lunii octombrie 2020, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus trimiterea în judecată a 5 inculpaţi, având la data faptelor calitatea de cadre universitare ale UMF ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos pentru altul şi instigare la fals intelectual”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. 
 
Procurorii au precizat că, în perioada noiembrie – decembrie 2016, doi dintre inculpaţi, cadre didactice universitare la UMF Cluj-Napoca, nu au susţinut un curs de formare continuă farmaceutică desfăşurat în perioada 16-29 noiembrie 2016 şi nu au realizat evaluarea cunoştinţelor participanţilor, cu consecinţa vătămării intereselor UMF Cluj-Napoca şi, de asemenea, cu consecinţa obţinerii unui folos pentru altul constând în credite EFC pentru 30 de farmacişti înscrişi la curs. 
 
”Totodată, în luna decembrie 2016, respectivii inculpaţi au determinat pe rectorul UMF Cluj-Napoca să emită 30 de diplome de participare pentru persoanele înscrise la curs, în condiţiile în care aceste persoane nu au participat la desfăşurarea cursului şi nu au beneficiat de o evaluare a cunoştinţelor dobândite prin participarea la curs”, au mai transmis procurorii. 
 
Potrivit sursei citate, tot în perioada noiembrie – decembrie 2016, celelalte trei inculpate, de asemenea, cadre didactice universitare la UMF Cluj-Napoca, nu au susţinut două cursuri de formare continuă farmaceutică desfăşurate în perioada 01 – 29 Noiembrie 2016. 
 
”Totodată, în luna decembrie 2016, inculpatele au determinat pe rectorul UMF Cluj-Napoca să emită 17 diplome de participare, pentru persoanele înscrise la cele două cursuri, în condiţiile în care aceste persoane nu au participat la desfăşurarea cursurilor şi nu au beneficiat de o evaluare a cunoştinţelor dobândite prin participarea la curs. Urmărirea penală a fost efectuată de către procurori pe parcursul a 3 ani, fiind începută în 15.01.2018 ca urmare a sesizării de oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj”, au mai precizat procurorii. 
 
Aceştia au menţionat că pe parcursul cercetărilor au fost audiate 44 de persoane din judeţele Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Sibiu, Mureş şi Alba şi au fost verificate dosarele a 39 de farmacişti.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza