Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, luni, că nu crede că echipa CFR Cluj va câştiga actualul sezon al Ligii I, unde este lider.
Formația din Gruia are parte de un nou meci complicat în faza a doua a campionatului, în fața unei echipe care pierde greu puncte acasă.
Antrenorul campioanei a fost afectat în momentul în care a decis să îi părăsească pe “feroviarii” și să accpete oferta venită din China.
Antrenorul Dan Petrescu a afirmat, luni, că jucătorii de la CFR Cluj au jucat ”ca proştii” sezonul regulat de Liga 1, el fiind nemulţumit că şi golaverajul a fost anulat.
Reacțiile antrenorului CFR-ului din timpul partidelor, dar și metodele de pregătire au fost dezvăluite de doi foști jucători care s-au aflat sub comanda sa.
Antrenorul campioanei consideră că ceea ce a reușit alături de elevii săi în Champions League și Europa League poate fi asemănat cu parcursul “Generației de Aur” la Campionatul Mondial.
Antrenorul campioanei a venit cu regulamentul la conferința de presă de după meciul cu Sevilla și susție că golul marcat de Păun a fost valabil.
CFR Cluj s-a impus în derby-ul de la Craiova, iar trei “feroviari” se află printe remarcații rundei cu numărul 26 din Liga 1.
Campioana s-a impus în fața ocupantei locului al doilea, scor 2-0, în derby-ul ultimei etape din sezonul regulat.
Recomandări: