Vasile Dâncu susține că autoritățile din România întârzie să accepte planul UEFA de a organiza meciurile de la București, din vară, cu spectatori.
Edi Iordănescu a vorbit la superlativ despre prestația echipei naționale U21 la Campionatul European din Ungaria și Slovenia.
Protestul anti restricţii în fruntea cărui as-a aflat formaţiunea politică AUR condusă de George Simion s-a transformat într-un protest anti clasa politică din România aflată la putere.
Parcursul formației conduse de Adrian Mutu la turneul final s-a oprit în faza grupelor, după 0-0 în fața selecționatei U21 a Germaniei.
Campioana din 2012, Mexic, și Honduras sunt ultimele echipe de fotbal care au obținut biletele pentru Jocurile Olimpice din vara acestui an.
Selecționata condusă de Mirel Rădoi a cedat în fața naționalei Germaniei, scor 0-1, în cel de-al doilea meci din preliminariile Campionatului Mondial.
Ioana Mircea Todoran este hairstylist într-un salon din Cluj Napoca şi talentul i-a asigurat drumul spre Eurovision. Va fi printre cei care vor realiza coafurile concurenților la semifinalele și finala de la Rotterdam, din luna mai.
Formația condusă de Mirel Rădoi a reușit să se impună cu 3-2 în primul meci din campania de calificare pentru turneul final care va avea loc în Qatar.
Mijlocașul care evoluează la Pisa, în Serie B, le-a ținut un discurs colegilor săi, în vestiar, cu câteva minute înaintea de prima partidă de la Campionatul European.