Răzvan Cherecheş: "E nevoie de peste 80% de persoane vaccinate pentru a ne putea relua viața normală"

Răzvan Cherecheş: "E nevoie de peste 80% de persoane vaccinate pentru a ne putea relua viața normală"
| Foto: Facebook

Profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheş atrage atenţia asupra tulpinilor noi de coronavirus, care au o rată de infectare dublă faţă de tulpina originală. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Procentul de vaccinare pentru a face faţă tulpinilor noi ar trebui să ajungă la peste 80% pentru a ajunge la imunitatea de grup care ar putea bloca răspândirea virusului, scrie profesorul de sănătate publică al UBB, Răzvan Cherecheş. 

"Dacă tulpina de virus este mai infecțioasă, este nevoie de un procent mai mare de persoane vaccinate pentru a atinge imunitatea de grup (fără restricții suplimentare). 

Tulpina Delta (India) este cu până la 50% mai infecțioasă = vom avea nevoie de un procent de peste 80% de persoane vaccinate pentru a ne putea relua viața normală.

Trebuie accelerat ritmul de vaccinare - în caz contrar vom vedea la toamnă o creștere a numărului de cazuri (în principal dintre persoanele nevaccinate)", avertizează pe pagina sa de Facebook profesorul clujean. 

Statisticile arată că România este foarte departe de procentul acesta, respectiv 80% din populaţie vaccinată, iar ceea ce se întâmplă acum în Marea Britanie, unde cresterea săptămânală a cazurilor este deja de 50%, arată că este posibil ca nu la toamnă, ci mai repede să se răspândească şi în ţara noastră noile tulpini. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza