După zile întregi cu ploi și frig, vremea se schimbă radical de săptămâna viitoare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:12
- Life
- Ascultă știrea
România se află sub influența unei mese de aer rece, iar la noapte vor fi temperaturi sub 0 grade în aproape toată țara, cel mai frig în Transilvania, unde se așteaptă chiar și -11 grade. De la mijlocul săptămânii însă, vremea se va încălzi simțitor în toată țara.
„Deocamdată ne menținem sub influența masei de aer rece, astfel încât și la noapte vom avea temperaturi sub 0 grade în aproape toată țara, cu cele mai scăzute valori în continuare în depresiunile din estul Transilvaniei, -10… -11 grade”, a anunțat meteorologul Alina Șerban, într-o intervenție la Antena3.
În celelalte regiuni, temperaturile minime vor fi de la -6…-5 până la 0… 2 grade. „Posibil cele mai ridicate valori în zona litoralului. Peste zi, astăzi temperaturile maxime vor recupera în termometre, însă se vor menține în continuare sub ceea ce ar trebui să înregistrăm la această dată, cu valori de la 6… 7 până la cel mult 13… 14 grade”, a spus Șerban.
Aceste temperaturi se vor înregistra cu totul izolat în partea de vest, de sud-vest a teritoriului, „însă ca aspect vremea va fi frumoasă cu multe perioade însorite, fără intensificări ale vântului de data aceasta”, a precizat meteorologul ANM.
Unde mai plouă
De mâine, sunt așteptate să apară și ploile. „Mâine în partea de vest, de sud a teritoriului, vor fi totuși pe arii restrânse, nu foarte însemnate cantitativ, însă marți acestea vor fi din ce în ce mai extinse și foarte posibil să înregistrăm și cantități mai însemnate, 15 – 20 de litri pe metrul pătrat, în mod deosebit în zonele montane din partea de vest și de sud a teritoriului”, a spus Alina Șerban. De asemenea, la munte, la altitudini mari, precipitații vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, în mod deosebit în Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali.
Când se încălzește vremea
Prognoza meteo vine însă și cu vești bune. „Ar trebui să menționăm totuși faptul că se va încălzi în mai ales de la mijlocul săptămânii viitoare în toate regiunile, astfel încât ne așteptăm la temperaturi maxime de până la 19… 20 de grade, iar minimele vor deveni pozitive în toate regiunile”, a conchis Alina Șerban.


