Gruparea de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca va asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor la barajul de promovare în Liga 1 dintre FC Universitatea Cluj și Dinamo București, care va avea loc sâmbătă, pe Cluj Arena, de la
Marius Șumudică a pregătit-o pe CFR Cluj în primele șapte etape ale actualului sezon, timp în care actualul antrenor al celor de la Al-Shabab a obținut punctaj maxim.
Comitetul Executiv al Federației a anunțat datele la care sezonul fotbalistic din România va fi reluat.
Tehnicianul formației din Gruia recunoaște că și-ar dori o calificare în grupele Ligii Campionilor, însă un vis mai realist ar fi accederea în grupele Europa League.
Antrenorul CFR-ului a dezvăluit că a fost dorit de o formație din Golf, iar salariul pe care l-ar fi primit era mult peste ceea ce îi oferă clubul clujean.
LPF a inclus trei “feroviari” în cel mai bun 11 al rundei cu numărul 9 din cea de-a doua fază a campionatului.
Fost jucător al ambelor echipe, Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre “dubla” care va decide atât sezonul clujenilor, cât și pe cel al formației din capitală.
CFR Cluj nu se va mai baza din stagiunea următoare pe doi dintre jucătorii de bază din anrenajul “feroviarilor”.
După un nou titlu, oficialii formației din Gruia sunt cu gândul la campania de achiziții de la finalul sezonului.