Campionii economiei clujene au fost premiaţi şi în acest an de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj, în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galei Topului Firmelor Judeţene.
Încrederea în economia României a scăzut în septembrie, în conformitate cu declinul din zona euro şi Uniunea Europeană, punând astfel capăt avansului înregistrat în ultimele patru luni.
Clujul va participa la târgul de investitori internaţionali de la München pentru a prezenta potenţialul investiţional, atât la nivelul municipiului, cât la cel al judeţului. Costurile participării la evenimentul din Germania se ridică la costuri de peste 47.000 de euro.
Încrederea companiilor şi a populaţiei în economia României a crescut în august pentru a patra lună consecutiv, pe fondul unui avans semnificativ al încrederii din sectorul serviciilor, evoluţia fiind însă contrară tendinţei de scădere de la nivelul Uniunii Europene.
Domeniile care atrag cea mai mare parte a forţei de muncă oferă şi cele mai mici salarii. Angajaţii din comerţ, textile, construcţii, învăţământ şi sănătate au câştiguri sub media pe ţară.
Ministrul Economiei, Constantin Niţă, afirmă, într-o declaraţie de presă, că economia "se află pe un trend pozitiv", chiar dacă a înregistrat două trimestre de scădere a Produsului Intern Brut (PIB).
Decizia Rusiei de a interzice majoritatea produselor alimentare din UE va afecta indirect producătorii români, pentru că exporturile din Europa s-ar putea redirecţiona pe continent, inclusiv pe piaţa românească, creând presiune asupra fermierilor, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
România are cea mai bună imagine din Europa în ceea ce priveşte creşterea economică, dar are în continuare cea mai proastă imagine în ceea ce priveşte capacitatea de integrare a comunităţilor defavorizate, ca de exemplu cea a romilor, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.
Proritară pentru economia României ar trebui să fie o autostradă cu punct de plecare din Transilvania, este opinia unui reputat economist.