Franks revine în România: delegaţia FMI a acceptat invitaţia lui Ungureanu

Franks revine în România: delegaţia FMI a acceptat invitaţia lui Ungureanu
Reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, a declarat că vizita la Bucureşti a reprezentanţilor Fondului, care va avea loc la invitaţia premierului Ungureanu, este "o practică obişnuită", derulată în ţările cu care există un acord încheiat şi în care a avut loc o schimbare a Guvernului.

">

Vizita va avea loc în perioada 21-22 februarie şi, potrivit lui Lybek, nu sunt avute în vedere modificări la scrisoarea de intenţie convenită la începutul lunii februarie.

"La cererea noului prim-ministru român, Mihai Răzvan Ungureanu, domnii Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI pentru România) şi Székely István (şeful misiunii Comisiei Europene în România) vor face o vizită la Bucureşti, marţi, 21 februarie, şi miercuri, 22 februarie, pentru a se întâlni cu membrii noului Guvern şi a discuta evoluţiile economice recente şi implementarea programului. Aceasta este o practică obişnuită pe care o derulăm în ţările cu avem încheiat un acord şi în care a avut loc o schimbare a Guvernului. Nu sunt avute în vedere modificări la scrisoarea de intenţie convenită la începutul lunii februarie", a anunţat, vineri, Tonny Lybek, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, scrie realitatea.net.

Etichete
Comenteaza