Consiliul Judeţean şi societatea Untold SRL au semnat contractul pentru Cluj Arena.
Pe lângă cele patru transferuri anunţate, conducerea "studenţilor" se ocupă şi de contractele jucătorilor care deja se află în lot.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind asigurarea RCA, asiguraţii având posibilitatea să contracteze o poliţă de asigure pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, să o suspende pe perioada imobilizării vehiculului şi să fie despăgubiţi indiferent de service-ul la care merg.
526 de milioane de euro - cu atât a fost păgubit statul român de contractul păgubos încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de Drumuri cu americanii de la Bechtel.
Cei de la „România Curată” susţin că au găsit contractul original semnat de guvernul Năstase cu americanii de la Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania
CJ Cluj a semnat contractul privind semnalizarea drumurilor judeţene cu o companie implicată în mai multe scandaluri.
Construcţia unuia dintre parkingurile primăriei clujene nu a avansat aproape deloc în ultimele luni.
Pacienţii care au bătut, vineri, la uşa cabinetelor medicilor de familie nu au putut primi nici reţete medicale gratuite sau compensate, nici trimiteri către specialişti.
Medicii clujeni se arată complet nemulțumiți de actualul sistem de sănătate, explicând că sunt puși în fața unui contract înjositor, care va genera distrugerea cabinetelor de medicină a familiei din Romania.