Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a ținut să transmită un mesaj la scurt timp după ce s-a aflat de trecerea în neființă a consilierului local PNL Florești, Laar Andras.
Primăria comunei Florești a depus trei proiecte pentru a obține finanțare prin Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Potrivit ministerului Dezvoltării, doar trei dintre acestea au fost selectate.
Potrivit edilului Bogdan Pivariu, au fost efectuate peste 30 de controale pe șantierele din comuna Florești, doar în ultima lună.
Poliția locală din Florești a identificat persoanele responsabile de abandonarea deșeurilor în mod ilegal pe malurile Someșului și au aplicat într-o singură zi amenzi de peste 15.000 de lei, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a avut, în ultimele zile, mai multe întâlniri și discuții cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pe tema finanțărilor europene.
Lucrările de modernizare a străzii Eroilor din comuna Florești continuă în ritm alert. Edilul Bogdan Pivariu inspectează aproape zilnic stadiul lucrărilor pentru ca acestea să se finalizeze în termenul stabilit.
Se lucrează pe mai multe străzi din cea mai mare comună din țară, iar edilul Bogdan Pivariu merge pe teren aproape în fiecare zi pentru a vedea stadiul acestora de la fața locului.
Edilul Bogdan Pivariu a transmis că se instituie din nou restricțiile de circulație pe strada Eroilor (anunțate din data de 30 iunie), pe sectorul de drum cuprins între D. Mocanu/I. Rusu, spre sensul giratoriu DN Avram Iancu, după lucrări de relocare rețele electrice, derulate în ultima săptămână.
Au trecut deja zile bune de când se lucrează din nou pe strada Eroilor din comuna Florești, iar edilul Bogdan Pivariu este prezent aproape în fiecare zi pe șantierul de acolo.
Recomandări: