Medicii pot suspenda carantina sau izolarea pentru motive întemeiate. Participarea la o botez, la o nuntă sau la o înmormântare sunt pe listă. Motivele sunt analizate de medici care, apoi, emit o decizie de suspendare a carantinei.
Riscul de răspândire a noului coronavirus a crescut cât timp nu a existat lege prin care să se poată impune restricţii pentru bolnavi, potrivit premierului Ludovic Orban. Acesta a cerut Poliţiei să vină în sprijinul direcţiilor de sănătate publică (DSP-uri).
Pe devizul de externare al unui pacient cu Covid care a stat internat 7 zile în spital este trecută suma de 168.262 de lei. Pacientul a fost internat la Spitalul Municipal din Câmpina în luna aprilie.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a fost amendat marți de către poliţie pentru că acesta nu purta masca de protecție într-o benzinărie. Politicianul a devenit recalcitrant faţă de oamenii legii.
După ce președintele Klaus Iohannis a anunțaț, marți, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, europarlamentarii Corina Crețu și Siegfried Mureșan spun ce ar trebui să se întâmple cu banii.
Claudiu Mihăescu, un producător de încălţăminte din Timișoara a decis să adune bani la bugetul pentru alegerile locale din septembrie prin vânzarea de pantofi în culorile Alianței USR-PLUS.
Darius Vâlcov, fost ministru al finanțelor și primar al municipiului Slatina, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Dolj, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție.
Ludovic Orban a anunţat, azi, că dacă numărul de infecţii ajunge chiar la 1.200 pe zi, vom ajunge la restricţii locale
Mulţi pacienţi infectaţi cu Covid au avut şi simptome gastro-intestinale. Aceste simptome sunt însă comune şi altor afecţiuni digestive care apar în sezonul cald. Medicul Adrian Marinescu spune că nu trebuie să intrăm în panică şi să ne gândim automat că avem COVID-19 dacă ne confruntăm cu simptome digestive.