Crimă la o fabrică din Cluj, în urma unui conflict între doi vietnamezi. Agresorul a reuşit să fugă, dar a fost prins de poliţişti

Crimă la o fabrică din Cluj, în urma unui conflict între doi vietnamezi. Agresorul a reuşit să fugă, dar a fost prins de poliţişti

Un conflict spontan a izbucnit, sâmbătă, între doi cetăţeni vietnamezi la o fabrică din localitatea Apahida, judeţul Cluj, iar unul dintre ei a murit după ce a fost înjunghiat. Agresorul a fugit şi a fost găsit de poliţişti după două ore. 

Potrivit Poliţiei Cluj, scandalul a izbucnit, sâmbătă, într-o societate din Apahida, unde îşi desfăşoară activitatea mai mulţi cetăţeni străini.

„A avut loc un conflict spontan între doi dintre aceştia, în urma căruia unul dintre bărbaţi i-a aplicat o lovitura cu un obiect tăietor-înţepător celuilalt. Ulterior acestui moment, autorul a fugit de la faţa locului”, au transmis Poliţia Cluj.

Agresorul a fost căutat de mai multe forţe de ordine, inclusiv cu un echipaj canin.

După aproximativ două ore, bărbatul a fost depistat pe raza localităţii Apahida, ascuns în vegetaţia de pe malul Someşului.

Acesta este un cetăţean de origine vietnameză, în vârstă de 36 de ani.

Cercetările sunt preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru omor.

Comenteaza