Un preot nevăzător împarte Lumină, de 11 ani ani, credincioşilor care vin la slujba de Înviere. Părintele George Trăilescu nu ştie cum arată ziua sau cum luminează stelele noaptea. Lumina o are în suflet, iar credinţa l-a ajutat să depăşească problemele cotidiene.
Sunt aprobate şi camere hiperbare, dar numai în centre de excelenţă, adică în sălile de kinetoterapie complet dotate şi cu personal specializat.
Prim-ministrul Florin Cîţu şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, au ieşit, miercuri seara, din şedinţa coaliţiei, unde au discutat despre Planul de Redresare şi Rezilienţă și au declarat că s-a ajuns la o înţelegere pentru suma de sub 30 de miliarde de euro.
Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, nu poate părăsi Penitenciarul Rahova, pentru că magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au respins, marţi, cererea de eliberare condiţionată.
Numărul total al românilor vaccinaţi a trecut de 3 milioane, după cele 77.104 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore.
Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie la Los Angeles.
40.800 doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) vor ajunge luni, 26 aprilie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Cel puţin 82 de persoane au fost ucise sâmbătă seară în urma unui incendiu provocat de explozia unui rezervor de oxigen într-un spital Covid din capitala Irakului, Bagdad.
În primele două luni din 2021, mâncarea pentru animale, băuturile alcoolice şi mâncarea semi şi gata preparată au avut cele mai mari creşteri.