Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că discuţiile de marţi cu preşedintele Klaus Iohannis vor avea ca temă salarizarea şi bugetul, precizând, referitor la contribuţii, că "se pare că nu au crescut salariile peste tot".
Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare, un protocol de asociere cu Ministerul Sănătăţii în vederea realizării Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că Darius Vâlcov nu va fi schimbat din funcţia de consilier de stat până la o decizie finală, ea precizând că nu şi-a ”abandonat” niciodată un membru al echipei sale.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că în actuala situaţie premierul viitorului Guvern va fi, mai degrabă, un administrator, aşa cum ar fi trebuit să fie şi premierii Grindeanu şi Tudose.
Decizia preşedintelui, de a acorda Partidului Social Democrat o a treia şansă de a forma un guvern, a generat o reacţie de nemulţumire printre susţinătorii lui Klaus Iohannis. Cât este de justificată această reacţie? A greşit preşedintele?
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că dă încă o şansă PSD-ALDE şi acceptă nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de premier.
ALDE a decis, în şedinţa Biroului Politic Central, susţinerea Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de premier, aceasta fiind propunerea PSD, după demisia lui Mihai Tudose.
Sociologul clujean Vasile Dâncu, fost vicepremier în guvernul Dacian Cioloş, a afirmat, marţi, că motivele plecării premierului Mihai Tudose de la Palatul Victoria sunt comunicarea cu liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, şi nemulţumirea faţă de propria echipă de miniştri.
Consultările la Palatul Cotroceni încep miercuri la ora 12.00. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va chema partidele la consultări, pentru ca situaţia politică generată de demisia Guvernului Tudose să nu ducă la efecte economice negative.