Video A văzut poliția și a tăiat-o pe câmp. Șofer din Cluj, prins beat la volan / Ce alcoolemie avea
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 16:28
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciurila, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi fost prins conducând sub influența alcoolului.
Polițiștii spun că, la vederea autospecialei, acesta ar fi ieșit de pe drum și ar fi continuat deplasarea pe un teren agricol.
Incidentul a avut loc în 4 septembrie, în jurul orei 11.35. Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea un autovehicul pe DC90, din direcția localității Pădureni.
Potrivit IPJ Cluj, în momentul în care ar fi observat autospeciala de poliție, șoferul ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi continuat să conducă pe un teren agricol, pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Acesta a fost oprit ulterior de polițiști.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După administrarea probatoriului și analiza dosarului, la data de 8 septembrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
O zi mai târziu, acesta a fost prezentat procurorului de supraveghere, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Procurorul a dispus față de bărbat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Bărbatul beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.











