Principalul finanțator al formației din Gruia a vorbit, într-una dintre puținele sale intervenții publice, despre al patrulea trofeu consecutiv în Liga 1 și al șaptelea din istoria clubului.
Trupa condusă de Edi Iordănescu s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la FC Botoșani și a câștigat matematic un nou titlu de campioană.
CCA l-a delegat la partida FC Botoșani - CFR Cluj pe Sebastian Colțescu.
Atât tehnicianul campioanei, cât și doi dintre elevii săi se află printre remarcații rundei cu numărul 8 din faza a doua a campionatului.
Acționarul mioritar al clubului din Gruia, Ștefan Gadola, a vorbit despre remiza obținută în prelungiri de formația din capitală la Sfântu Gheorghe.
Elevii lui Edi Iordănescu au urmărit împreună partida marii rivale, iar golul lui Petrila a declanșat bucuria în rândul fotbaliștilor campioanei.
Fără antrenorul Mihai Silvășan, formația clujeană a reușit să câștige primul joc al seriei cu CSM Galați, scor 95-72.
Formația condusă de Edi Iordănescu a reușit să obțină toate cele trei puncte în derby și se menține pe prima poziție în clasament.
Formația clujeană a încheiat sezonul regulat pe primul loc, iar în prima rundă a play-off-ului se va duela cu CSM Galați.
Recomandări: