Șoseaua de conexiune de 5 km care costă 78 de milioane de euro a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat joi că Guvernul PNL are în plan pentru următorii patru ani de zile realizarea a 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres.
A fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesare conexiunii A3 - DN1
Până la sfârşitul anului vor fi semnate contracte noi pentru alţi 420 km de autostrăzi, drum expres sau variante ocolitoare, susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
DRDP Cluj a desemnat vineri câștigătorul licitației pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic al conexiunii dintre Autostrada Transilvania (A3) și DN1, în zona Tureni-Mărtinești.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri după-amiază, la finalul unei vizite efectuate pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda, că aceste două tronsoane ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie, precizând însă că pe lotul 2 este nevoie de o mobilizare foarte bună.
Două oferte au fost depuse la licitația de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru drumul expres care va lega DN1 de Autostrada Transilvania la Mărtinești.
Drumul expres care va face legătura între şoseaua Cluj-Turda şi Autostrada Transilvania ar putea fi gata anul viitor, crede primarul Emil Boc.
Drumul expres care va face legătura între şoseaua Cluj-Turda şi Autostrada Transilvania va fi finanţat de la bugetul central, au anunţat astăzi primarul Emil Boc şi ministrul Lucian Bode.
Recomandări: