Rata infectărilor a crescut ușor în Cluj-Napoca, iar în Dej au apărut noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, asta după ce săptămâna trecută municipiul a ajuns la incidența zero.
Luni a intrat în vigoare hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă în România pentru încă 30 de zile.
Autoritățile israeliene au anunțat că persoanele care suferă de disfuncţii ale sistemului imunitar vor fi eligibile pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, vineri, că vaccinarea anti-COVID este voluntară şi aşa va rămâne, făcând referire la o declarație a sa anterioară, precizând și că România are un grad mic de vaccinare, ceea ce ne expune mult în faţa valului 4.
Numărul persoanelor care au trecut prin boală este de câteva ori mai mare decât cel din statisticile oficiale, situație care explică și scăderea substanțială a cazurilor din ultima lună, spun autorii studiului.
Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate în județul Cluj de la începutul pandemiei până vineri a ajuns la 57.622.
În ultimele 24 de ore, în România au fost efectuate 11.991 de teste RT-PCR și 12.530 de teste rapide antigenice.
Cele mai multe noi infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în Israel, în rândul copiilor și a adolescenților.
Hotelierii din Grecia estimează o scădere a veniturilor din cauza noului val al pandemiei provocat de varianta Delta, mai agresivă și mai contagioasă. O creștere a infectărilor ar putea duce la revizuirea politicii față de turiști.
Recomandări: