Salariul mediu a ajuns în luna septembrie, la Cluj, la 4.791 de lei net, cu peste 500 de lei mai mult decât în aceeași lună a anului 2021. Salariul mediu brut a crescut cu 859 de lei în ultimul an, până la 7.705 lei. &nbs
Marţi, la ora 10.00, s-a deschis apelul pentru o schemă de ajutor destinată companiilor de producţie alimentară şi construcţii. Proiectele vor putea fi depuse până în 31 octombrie.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2022, faţă de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 6,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,5%.
Primăria Cluj-Napoca caută o firmă care să demoleze construcțiile executate nelegal și față de care o instanță de judecată a dispus demolarea.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Cluj vrea să construiască „patru locuințe protejate”, destinate persoanelor cu dizabilități, în satul Sălicea, comuna Ciurila.
Crește Clujul imobiliar în 2022, chiar dacă pe timp de vară autorizațiile de construire scad.
City-managerul Gheorghe Șurubaru a explicat că municipiul va depune proiecte europene pentru platforme gospodărești cu cartelă magnetică, dar și pentru containere de mari dimensiuni, care să primească deșeuri din construcții.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că autorizaţiile de construcţii vor putea fi obţinute de la un singur ghişeu, iar certificatul de urbanism va fi eliberat în cinci zile.
O femeie a plătit în avans mii de lei unui bărbat pentru efectuarea unor lucrări de construcție, însă acesta a dispărut cu toată suma.
2021 nu a fost deloc un an bun pentru companiile din domeniul construcțiilor. Aproape 700 de firme au intrat în insolvenţă sau în faliment.