Trend în 2018: Construcțiile rezidențiale, pe creștere, dar locuințele "intră la apă"

Trend în 2018: Construcțiile rezidențiale, pe creștere, dar locuințele "intră la apă"
| Foto: Arhiva

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), sectorul construcțiilor rezidențiale pare a se menține în continuare, în acest an, pe o curbă de creștere. 

Astfel, în primele șapte luni din 2018, la nivel național au fost eliberate 24.950 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, ceea ce marchează un avans de 7,6% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (când s-au dat 23.190 de asemenea avize).

Potrivit site-ului imobiliare.ro, comparativ cu 2017, în 2018 au fost consemnate creşteri în aproape toate regiunile de dezvoltare. Zona de Vest conduce în ierarhie, cu un plus de 412 autorizaţii, urmată de Sud-Muntenia, cu un plus de 411 autorizații, Sud-Vest Oltenia, cu 385 și Bucureşti-Ilfov, cu 252. O creștere în acest sector a fost înregistrată și în Nord-Vest, cu un număr149 mai multe autorizații, 114 în Centru, şi 73 în Sud-Est. 

Conform sursei citate, în primele șapte luni ale anului 2018 se înregistrează o creștere de peste 18% a stocului de locuințe ce ar trebui construit în perioada următoare (în 2018 și în 2019). Astfel, dacă în primele șapte luni din 2017 au fost autorizate 48.412 locuințe, în aceeași perioadă din 2018 au fost autorizate pentru construcție 57.253 de unități locative. 

Această creștere este "cuplată cu o altă tendință interesantă – observată, de altfel, în general vorbind, din 2008 încoace – anume <<micșorarea>> locuințelor planificate. În iulie 2018, spre exemplu, suprafața utilă medie a unei locuințe ajungea la 105 metri pătrați, față de 114 metri pătrați în aceeași perioadă din 2017 și aproape 113 metri pătrați în 2016", potrivit imobiliare.ro.

Creșterea preconizată a stocului de locuințe la nivel național nu pare, însă, să afecteze prețurile, care continuă să crească. De exemplu, în Cluj-Napoca, sumele medii solicitate pe metru pătrat util s-au apreciat luna trecută, potrivit imobiliare.ro, cu 1% (de la 1.551 la 1.566 de euro pe metru pătrat util) la locuințele vechi, iar la cele noi cu 1,5% (de la 1.461 la 1.483 de euro pe metru pătrat util).

Comenteaza