Cluj Arena a primit luni o delegaţie UEFA + FRF, după ce săptămâna trecută au venit reprezentanţi de la UEFA şi de la Pandurii Târgu Jiu.
Fostul căpitan al CFR-ului a decis să revină în fotbalul românesc, dar nu la Cluj.
Feroviarii se află în cantonament în Slovenia, sub comanda lui Vasilie Miriuţă, şi au înregistrat doar victorii în amicale, marcând de cinci ori fără să primească vreun gol.
Cei mai importanţi jucători de la CFR au fost anunţaţi de conducere că sunt liberi să plece, anunţă prosport.ro.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Arpad Paszkany, acționar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, și a lui Iuliu Mureșan, președintele clubului.
În şedinţa de azi, 4 iunie, a Comitetului Executiv al FRF s-a luat decizia ca Supercupa României să se decidă la penalty-uri în eventualitatea în care scorul va fi egal după expirarea celor 90 de minute regulamentare.
Fostul jucător al echipei CFR Cluj, mijlocașii Giorgi Chanturia, s-a alăturat lotului echipei de fotbal a Georgiei, în cantonamentul din Austria, în perspectiva partidei amicale cu România, de vineri, de la București, ultimul test al tricolorilor înaintea debutului la EURO 2016.
CFR Cluj a surclasat-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 4-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 13-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Cluburile CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, Petrolul Ploiești și Rapid au primit sancțiuni cu depunctarea în următorul sezon pentru neîndeplinirea criteriilor financiare din partea instanței de fond a Comisiei de Licențiere, au declarat surse din cadrul Federației Române de Fotbal.