Piața europeană a motorinei traversează o perioadă dificilă, iar efectele încep să se vadă și în România, unde prețurile la pompă continuă să crească.
Academia Română a anunțat lansarea unei noi ediții a programului de burse „Academia Română în dialog cu tinerii”, inițiativă menită să sprijine performanța intelectuală.
Revenită pe Bursa de Valori București după o perioadă dificilă, Armătura SA, una dintre cele mai vechi fabrici din Cluj, a fost subiectul unei tranzacții cu acțiuni în valoare de peste un milion de euro.
Studenții sunt îngrijorați de reducerea drastică a bugetului pentru burse, iar tot mai mulți au început să își caute de lucru.
Mirela Bucovicean, antreprenoare, mentor și coach, a vorbit la ZIUA LIVE despre bursa Molecule F de la Gala UAD Fashion – sprijin real pentru tinerii absolvenți.
Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative a investitorilor la noile măsuri fiscale anunțat
O companie din Cluj care se va închide a avut cea mai mare creștere a valorii acțiunilor la Bursa de Valori București (BVB), în timp ce, o altă companie locală a fost în topul celor mai importante scăderi.
O companie din Cluj-Napoca a avut printre cele mai mari creșteri la valoarea acțiunilor, săptămâna trecută, la Bursa de Valori București (BVB). Firma a fost amendată la începutul acestui an pentru că a trucat o licitație.
O companie din Cluj-Napoca este, din nou în topul firmelor cu cele mai mari scăderi din valoarea acțiunilor.