Studenții își caută de lucru după reducerea burselor. Cluj-Napoca, printre orașele cu cei mai mulți aplicanți

Studenții își caută de lucru după reducerea burselor. Cluj-Napoca, printre orașele cu cei mai mulți aplicanți

Studenții sunt îngrijorați de reducerea drastică a bugetului pentru burse, iar tot mai mulți au început să își caute de lucru.

Potrivit unui studiu realizat de o platformă de locuri de muncă, peste 7.600 de tineri și-au căutat un job în doar 14 zile după reducerea numărului de burse sociale și creșterea taxelor. 

Datele arată o creștere de 39% a aplicărilor printre tinerii între 18 - 24 de ani. Aproximativ 70% dintre aceștia vizează activități de doar 1-2 ore pe zi sau joburi remote. 

Cele mai căutate domenii

Cele mai căutate domenii sunt construcțiile, curățenia, îngrijirea vârstnicilor, agricultura și HoReCa sezonier, arată studiul platformei Delucru.ro, potrivit economedia.ro

De ce își caută studenții joburi

Principalele motive pentru care studenții își caută job:

  • Creșterea taxelor și scumpirea traiului: 74%
  • Reducerea sau pierderea burselor (liceeni/ studenți): 41%
  • Sprijinirea familiei: 38%
  • Frica de excludere socială sau diminuarea nivelului de trai: 27%
  • Dorința de independență financiară: 24%

Cluj-Napoca, printre orașele cu cei mai mulți aplicanți

Majoritatea aplicanților vin din orașe mari, precum București, Cluj-Napoca sau Iași, iar aproape jumătate dintre cei care și-au trimis CV-urile au studii superioare sau sunt încă studenți.

De asemenea, s-a observat și o creștere a numărului de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani, cu studii medii sau gimnaziale și fără competențe digitale, care caută să lucreze suplimentar pentru a-și asigura traiul. Aproximativ 46% dintre aceștia provin din mediul rural. Fenomenul se extinde și în orașele mici, unde tinerii sunt tot mai prezenți pe platformele de recrutare.

Comenteaza