Amenzi de peste un milion de lei pe șantierele din Cluj. 25 de persoane, depistate fără contract de muncă
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 09:48
- Economie
- Ascultă știrea
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a aplicat amenzi de peste un milion de lei în urma controalelor desfășurate pe șantierele din județ.
Verificările au scos la iveală inclusiv cazuri de muncă nedeclarată, dar și nereguli privind securitatea și sănătatea în muncă.
Potrivit unui comunicat transmis de ITM Cluj, controalele au avut loc în perioada 1 iulie – 16 octombrie 2026, în cadrul unei campanii naționale care a vizat angajatorii din domeniul construcțiilor. Obiectivele au fost reducerea muncii nedeclarate și prevenirea accidentelor de muncă.
Amenzi de 935.000 de lei pentru nereguli în relațiile de muncă
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au efectuat 107 controale și au depistat 25 de persoane care lucrau fără contract individual de muncă.
În urma verificărilor, au fost aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 935.000 de lei. Dintre acestea, 14 sancțiuni, în valoare de 860.000 de lei, au vizat munca nedeclarată și subdeclarată.
Alte șase amenzi, în valoare de 15.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea timpului de muncă, iar patru sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei, au vizat alte încălcări ale legislației muncii.
Inspectorii au dispus și 80 de măsuri pentru remedierea neregulilor constatate, dintre care 53 au fost deja îndeplinite.
Nereguli privind siguranța pe șantierele din Cluj
În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, ITM Cluj a verificat 75 de angajatori, care aveau în total 1.689 de lucrători. Inspectorii au identificat 87 de deficiențe și au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora.
În urma controalelor, 69 de angajatori au fost sancționați. Au fost aplicate 87 de sancțiuni, dintre care 67 de avertismente și 25 de amenzi, în valoare totală de 97.500 de lei. De asemenea, activitatea a fost oprită la două locuri de muncă și la șase echipamente de muncă.
Reprezentanții ITM Cluj atrag atenția că domeniul construcțiilor rămâne unul cu risc ridicat de accidente și subliniază importanța respectării legislației și a măsurilor de protecție.
„Construcțiile rămân un domeniu cu risc ridicat, iar scopul controalelor nu este doar sancționarea, ci mai ales prevenirea. Un contract de muncă încheiat legal și un lucrător instruit și echipat corespunzător fac diferența dintre un șantier sigur și un accident. Vom continua verificările în teren, iar angajatorii trebuie să remedieze la timp neconformitățile constatate”, au transmis reprezentanții instituției.











