Experți internaționali în sănătate avertizează că Europa se va confrunta cu o „epidemie de cancer” în următorul deceniu, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a stimula tratamentul și cercetarea.
Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 350 de milioane de oameni suferă de depresie în întreaga lume, majoritatea fiind adulţi la vârsta corespunzătoare pentru muncă.
Compania Naţională Poşta Română a devenit, din 1 octombrie 2022, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu.
Persoanele care suferă de cancer sau cele care au suferit transplant de organe vor putea primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare, a anunţat, joi, ministrul Muncii, Marius Budăi.
În România sistemul medical e strivit sub povara creşterii numărului de pacienţi COVID în stare gravă. Locurile ATI au fost suplimentate la maxim pentru pacienţii aflaţi în stare gravă, iar unii români au fost transferaţi la clinici din afara ţării pentru îngrijire.
O realitate dură, surprinsă marți în imagini: holurile unui spital COVID din capitală sunt pline cu pacienți pe care medicii nu mai au unde să-i așeze. E ceea ce relatează un martor, care a postat pe Facebook imaginile.
În copil de 10 ani a primit cu foarte multă greutate o șansă la viață deoarece nici la Timişoara, nici la Arad nu mai erau locuri în Terapie Intensivă.
Un medic din Cluj face un apel către cadrele medicale: doctori rezidenţi, specialişti, primari, asistente, infirmiere, studenţi la medicină pentru a veni în sprijinul sistemului de sanatate depăşit deja de situaţia creată de epidemia de COVID-19.