Consiliul Judeţean Cluj a lansat licitaţia publică pentru lucrări de retopping la pista de atletism a stadionului Cluj Arena şi omologare IAAF.
După crearea a două din cele mai mari festivaluri din Europa, la Cluj-Napoca și Constanța, creatorii UNTOLD și Neversea pregătesc unun, care să dezvolte regiunea în cea mai dorită destinație montană pentru tineri, din Europa.
Înaintea UNTOLD, suprafața de iarbă a fost îndepărtată, iar oganizatorii festivalului s-au angajat să plătească noul gazon al stadionului.
Edy Chereji, comunicatorul festivalului-vedetă din România: Untold, a venit cu ideea organizării festivalului şi la Bucureşti sau la Timişoara. Acesta vrea ca festivalul să devină emblematic pentru România.
La două săptămâni după festivalul UNTOLD, artiștii continuă să posteze pe rețelele de socializare momentele unice trăite la cel mai mare festival de muzică din acest an din Europa.
Deputatul PSD Alexandru Rafila consideră că autorităţile au încurajat transmiterea coronavirusului prin "neluarea de măsuri şi încurajarea de evenimente publice", susţinând că până când s-a terminat Untold, totul era în regulă, după care a venit "catastrofa".
UNTOLD așteaptă de la Cluj Arena "nota de plată" pentru a repara pista deteriorată în urma organizării festivalului de la începutul lunii septembrie.
Primarul Emil Boc este "foc şi pară" pe cei care pariază pe carantinarea Clujului după Untold.
Din cei peste 265.000 de participanți, cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuți încă pe străzile orașului Cluj-Napoca.