Fostul antrenor al campioanei, în prezent la Al Shabab, în Arabia Saudită, a vorbit din nou despre actualul tehnician al formației din Gruia.
Eșecul suferit cu FCSB a distrus atmosfera în vestiarul campioanei CFR Cluj. Dan Petrescu și-ar fi acuzat chiar jucătorii că prestațiile lor urmăresc de fapt să-l compromită pe el, scrie gsp.ro.
Oficiali ai ambelor echipe au fost prezenți la Hotelul Granata, cel care va servi drept adăpost pentru cei fugiți din calea războului din țara vecină.
Dan Petrescu a vorbit în termeni duri despre maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs după derby-ul dintre primele două clasate din Liga 1.
Formația pregătită de Dan Petrescu a pierdut în prelungiri partida cu CS Universitatea Craiova, scor 3-2.
Tehnicianul Dan Petrescu nu va putea sta pe bancă la meciul de duminică seara dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, deoarece a aflat că este suspendat.
Un fost campion al României sub comanda actualului tehnician al formației din Gruia a vorbit despre modul în care Petrescu vede meseria de antrenor.
La finalul partidei cu FC Argeș, Dan Petrescu a dezvăluit că unul dintre titularii formației din Gruia a ajuns la spital.
Viroza cu care s-au confruntat formațiile din Liga 1, dar și echipa națională, i-a afectat și pe “feroviari” în ultimele săptămâni.