Pe lângă „joint-ul” de canabis de la festival, Wiz Khalifa a fost depistat de poliție că deținea mai multe grame din acest drog.
O persoană a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce a vândut droguri în județele Cluj și Hunedoara.
Oamenii legii au pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința unei persoane cercetare pentru trafic de droguri.
Zeci de percheziții au fost puse în aplicare în mai multe județe din țară într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecere frauduloasă a frontierei de stat
Polițiștii au reținut doi tineri, unul dintre ei fiind elev, care vindeau substanțe interzise către alți minori.
DIICOT a anunțat, vineri, că a dispus reținerea unui cetățean român cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Oamenii legii au organizat joi, 34 de percheziții domiciliare în județele Cluj, Argeș, Ilfov, municipiul București și într-o unitate de penitenciar.
Autoritățile au pus în aplicare cinci percheziții în localități din județele Cluj și Bistrița Năsăud la persoane bănuite de comercializarea substanțelor periculoase.
O amplă operațiune împotriva traficului de droguri este dezvăluită de autorități, care au descoperit că o rețea de traficanți recruta adolescenți pentru a procura și comercializa substanțe de mare risc.