Consiliul Județean Cluj a hotărât, în cadrul ședinței ordinare din data de 27 iulie, darea în administrarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj a 144 de noi aparaturi și sisteme de echipamente de ultimă generație.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare din data de 27 iulie, alocarea unor fonduri suplimentare pentru unitățile medicale din județul Cluj.
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare, derulate în regim de primă urgență, pe drumul județean DJ 172F care tranzitează comuna Mica, până la limita cu județul Bistrița-Năsăud.
Scandalul din PMP de la nivel național dintre Eugen Tomac și Cristian Diaconescu se răsfrânge și asupra filialelor din țară, unde nici Clujul n-a fost ocolit de aceste probleme.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Cluj - „Clujean de onoare” personalului din spitalele clujene aflat în prima linie a luptei cu COVID-19.
Consiliul Județean Cluj a făcut eforturi intense zilele acestea pentru repararea podului din Gilău, între localitățile Someșu Rece și Someșu Cald, care a fost în pericol să se prăbușească.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul curent va fi supus dezbaterii și votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de miercuri, 27 iulie 2022.
Consiliul Județean Cluj va îmbunătăți funcționarea rețelei de canalizare menajeră existentă între localitățile clujene Țaga și Sucutard.
De la medici, asistenți, rezidenți, îngrijitori sau brancadieri până la portari, șoferi sau muncitori necalificați, toți vor primi titlul de Cetățean de Onoare al județului Cluj - „Clujean de onoare” pentru că au fost în prima linie a luptei cu COVID-19.