Video Liderul CJ Cluj: „În pandemie mi-am dat seama că putem funcționa foarte bine și cu doar două treimi din angajați”

Liderul CJ Cluj: „În pandemie mi-am dat seama că putem funcționa foarte bine și cu doar două treimi din angajați”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că funcționarii ar trebui evaluați periodic de facultăți, printr-un examen, iar cine nu ia notă de trecere, să plece.

Potrivit liderului forului administrativ județean, unele insituții au prea mulți funcționari, iar altele prea puțini.

„Eu am spus-o legat de activitatea din Consiliul Județean Cluj și de analiza pe care am făcut-o în perioada de COVID. Mi-am dat seama că putem funcționa cu un număr mult mai mic. Cu două treimi din angajați aș putea funcționa foarte bine. Fiind jumătate din ei acasă în perioada respectivă, am realizat că cei care erau în muncă la domiciliu, practic dintr-o lună munceau câteva zile.

Mi-am dat seama și din numărul de adrese pe care le scriau. Mare parte din timp făceau studiu legislativ și analiză dosar. Culmea e că mulți scriau același lucru. Nici nu aveau dorința să schimbe ceva, să indice alt articol sau dosar. De-a lungul timpului a tot crescut numărul de funcționar. Totuși, există situații în care anumite entități au prea mulți, iar altele prea puțini.

De exemplu, sunt primării de comună care au 12-15 angajați. Plus că mare parte din ei nu au studii superioare. Nu au secretar, nu au arhitect. Să se facă o verificare a pregătrii profesionale a funcționarilor, dar să nu o facă politicienii. Să o facă facultățile. Să existe un examen de verificare o dată la 3 ani de exemplu. Care iau notă de trecere să rămână, iar care nu, să plece”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.

Un consilier local din Satu Mare a demisionat pentru că nu făcea nimic și lua 6.500 de lei salariu

Ciprian Tișea, un consilier de la cabinetul vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare, Oliviu Buzgău, și-a dat demisia în semn de protest fiindcă nu a avut nimic de muncă în toată perioada în care a fost angajat.

Șeful CJ Cluj a vorbit și despre acest subiect, considerând că a fost vorba de o răfuială politică, deoarece consilierul nu a primit de muncă.

„Înseamnă că vicepreședintele CJ are o relație minunată cu președintele. Atribuțiile consilierului le stabilește vicepreședintele și sunt prinse într-un ordin al președintelui. Asta înseamnă că domnul vicepreșdinte, care trebuia să vorbească cu președintele pentru a-i da atribuții consilierului, nu contează în opinia președintelui. Probabil a fost vorba de o răfuială politică”, a adăugat Tișe.

Comenteaza