Modul de administrare a vaccinului gripal către pacienți se va schimba anul acesta, a explicat coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Gindrovel Dumitra.
Patronul fostei stații GPL care a explodat la Crevedia, Ionuț Doldurea, și asociatul său au fost reținuți marţi seara după ce au fost aduși la audieri la Parchetul General din București.
Constructorul UMB continuă să avanseze pe șantierele de autostradă care leagă Clujul de Sălaj. UMB mută la propriu Dealul Zimbor pentru a face loc Autostrăzii Transilvania, iar pe șantierul Zimbor – Poarta Sălajului se lucrează și noaptea.
”Moartea domnului Lăzărescu”, comedia neagră a lui Cristi Puiu s-a repetat la mai bine de 22 de ani de la povestea pacientului decedat pentru că spitalele nu l-au internat la timp pentru a-i salva viața.
Suporterii echipei clujene Universitatea Cluj au prezentat imagini dintr-o emisiune a televiziunii publice în care clubul e înjurat. Postul public TVR aduce o serie de clarificări.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Europarlamentarul PNL/PPE Daniel Buda este invitatul jurnalistului Mihai Moga, miercuri dimineață de la 09:30, la ZIUA LIVE.
Ministerul Apărării recrutează 40 de persoane care vor să devină parașutiști de comando.
Întâlnire cu Mircea Fechet, Ministrul mediului, apelor și pădurilor. Tema: Intrarea în vigoare a sistemului de garanție - returnare pentru ambalaje primare neutilizabile.