Noi aparate de colectare a deșeurilor reciclabile cu recompensă la Cluj-Napoca

Noi aparate de colectare a deșeurilor reciclabile cu recompensă la Cluj-Napoca

Primăria cumpără noi aparate de colectare a deșeurilor reciclabile cu recompensă.

Municipalitatea a lansat o licitatie pentru achizitionarea de ''SISTEME AUTOMATE DE COLECTARE A DESEURILOR RECICLABILE CU O INTRARE DE ALIMENTARE PENTRU 3 FRACTII''. Valoarea estimata totala pentru 2 bucati este de 269.000 lei fara TVA, bani de la bugetul local. Termenul limita de depunere a ofertelor este 12.09.2023 .

Prin amplasarea și funcționarea sistemelor automate de colectare care sunt prevăzute cu câte trei bucăți containere fiecare, va putea fi asigurată colectarea separată a deșeurilor reciclabile: Plastic-Pet, Doze aluminiu, Sticlă, în vederea atingerii ținelor prevăzute în OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. În schimbul a 15 ambalaje reciclate, clujenii obțin un bilet gratuit cu două călătorii pentru transportul public urban. 

În prezent, în Cluj-Napoca funcționează trei asemenea puncte de colectare a deșeurilor, prin care cei care reciclează pet-urile și dozele de aluminiu obțin bilete gratuite pentru transportul public -  Piața agroalimentară Zorilor, Piața Flora Mănăștur și Piața Hermes.

Până în prezent au fost colectate aproape 6 milioane de ambalaje, iar clujenii au beneficiat în schimb de 385.000 de bilete de transport în comun, potrivit datelor anunțate de reprezentanții administrației locale.

Proiectul-pilot de colectare selectivă a deșeurilor în schimbul unor recompense a fost deschis de autorități în iulie-august 2022.

 

Comenteaza