Video Peste 180 de clujeni au folosit deja noul CAV. 58 tone de deșeuri, în primele 3 zile de la deschidere

Peste 180 de clujeni au folosit deja noul CAV. 58 tone de deșeuri, în primele 3 zile de la deschidere

E important ca clujenii să aducă deșeurile sortate / separate pe fiecare tip, astfel încât să se eficientizeze fluxurile la locație și să nu fie nevoit personalul să refuze transportul.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a inaugurat luni, 20 iulie 2026, Centrul integrat de colectare separată prin aport voluntar, realizat pe strada Platanilor FN. 

 

La CAV, persoanele cu domiciliul în Cluj-Napoca pot preda GRATUIT în condiții controlate și cu respectarea normelor de mediu, deșeurile provenite din gospodării care nu pot fi colectate prin sistemul obișnuit „din poartă în poartă”. Așadar, deșeurile pot fi predate gratuit exclusiv de persoanele fizice care au domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și au încheiat un contract cu operatorul de salubritate menajeră, SC Supercom SA.

Accesul în centru se face pe baza cărții de identitate și este permis numai în prezența personalului operatorului. Deșeurile sunt cântărite la intrare, iar utilizatorii primesc instrucțiuni privind zona și containerul în care trebuie să le depoziteze.

În incinta centrului sunt permise autoturismele, furgonetele și autoutilitarele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, precum și vehiculele cu remorcă utilizate pentru transportul deșeurilor.

CE DEȘEURI POT FI PREDATE

La centrul de pe strada Platanilor F.N.  pot fi aduse:
* hârtie și carton;
* ambalaje și obiecte din plastic;
* sticlă, geamuri și oglinzi;
* obiecte din metal și lemn;
* haine, textile și încălțăminte;
* mobilier, saltele și covoare;
* echipamente electrice și electrocasnice mici și mari;
* anvelope și baterii auto;
* obiecte ceramice și obiecte sanitare;
* medicamente expirate
* deșeuri vegetale din curți și grădini;
* deșeuri rezultate din lucrări individuale de renovare sau demolare;
* recipiente cu reziduuri de vopsele, adezivi sau uleiuri;
* cadavre ale animalelor mici de casă sau de curte.

Nu sunt acceptate:
* deșeurile municipale amestecate;
* resturile alimentare;
* materialele care conțin azbest;
* deșeurile explozive sau inflamabile;
* deșeurile medicale infecțioase;
* deșeurile radioactive;
* deșeurile industriale periculoase;
* deșeurile provenite de la agenți economici.

Pentru anumite categorii de deșeuri există limite zilnice și anuale. Astfel, pot fi predați maximum 2 metri cubi de deșeuri din construcții pe zi și maximum 10 metri cubi pe an pentru fiecare domiciliu. În cazul deșeurilor vegetale, limita este de un metru cub pe zi și 10 metri cubi pe an.

CUM SUNT PROCESATE DEȘEURILE

Centrul este dotat cu instalații și echipamente pentru sortarea, mărunțirea, compactarea și valorificarea diferitelor categorii de deșeuri.

Deșeurile voluminoase, precum saltelele sau mobilierul, sunt mărunțite, separate și sortate. Materialele reciclabile sunt balotate, iar fracțiile care nu mai pot fi reciclate sunt direcționate spre valorificare energetică.

Deșeurile voluminoase, precum saltelele sau mobilierul, sunt mărunțite, separate și sortate. Materialele reciclabile sunt balotate, iar fracțiile care nu mai pot fi reciclate sunt direcționate spre valorificare energetică.

Deșeurile vegetale sunt tocate și așezate în brazde pentru compostare. La finalul procesului, compostul este cernut și rafinat, pentru a putea fi utilizat în agricultură sau pentru întreținerea spațiilor verzi de pe domeniul public, în funcție de calitatea materialului rezultat.

Deșeurile provenite din construcții și demolări sunt concasate și sortate, iar materialele obținute pot fi reutilizate pentru umpluturi, rambleiere, lucrări rutiere și alte aplicații tehnice.

Centrul dispune de containere specializate pentru deșeuri periculoase, prese pentru textile, hârtie și plastic, containere pentru deșeuri electrice și electronice, sticlă, lemn, metal și anvelope, precum și de un container frigorific destinat animalelor mici decedate.


Aprilie – Septembrie: Luni - Vineri: 12:00 - 20:00 | Sâmbătă: 09:00 - 15:00.
Octombrie – Martie: Luni - Vineri: 10:00 - 18:00 | Sâmbătă: 09:00 - 15:00.
Duminică: Închis. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .