Austria își menține veto privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, anunță ministrul de Interne Gerhard Karner, potrivit agenției presă APA.
Lucrările pentru proiectarea și execuția celor 26 de kilometri ai segementului Suplacu de Barcău–Chiribiș (A3) pot începe în martie 2024
Clujul se bucură în continuare de recunoaștere la nivel european.
Cluj-Napoca: S-a pus în consultare publică bugetul municipiului pentru anul 2024
Administratorii pârtiei de schi din Feleacu au anunțat că, începând de sâmbătă, își vor deschide porțile pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Dragoș Damian, CEO-ul fabricii de medicamente Terapia din Cluj, a vorbit la ZIUA LIVE despre modul în care statul român tratează cele patru domenii considerate de importantă strategică.
Rotirile gratuite și recompensele cash fac parte dintre modalitățile de marketing ale operatorilor de cazino de a-și crește baza de clienți.
Un nou-născut din Statele Unite este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă. Specialiştii americani au realizat primul transplant al părţii din inimă care conţine valvele aortică şi pulmonară.
Dezbaterea publică având ca temă Proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2024 va avea loc marți, 17 ianuarie 2024, de la ora 17.00.