Bogdan Mitrea, uimit de metodele lui Ioan Ovidiu Sabău. Ce spune fundașul despre obiectivele echipei

Bogdan Mitrea, uimit de metodele lui Ioan Ovidiu Sabău. Ce spune fundașul despre obiectivele echipei
| Foto: FC Universitatea Cluj

Experimentatul fotbalist al Universității Cluj a discutat despre modul în care colaborează cu tehnicianul, dar și despre ce așteptări are de la a doua parte a sezonului.

Ajuns la 36 de ani, Bogdan Mitrea a revenit la formația care l-a crescut și pentru care a apucat abia acum să debuteze la seniori. Mai mult, fundașul are șansa de a colabora cu Ioan Ovidiu Sabău și recunoaște că modul în care antrenorul vede fotbalul l-a uimit.

"A venit cu ceva modern, un fotbal bun pe care vrea să-l practicăm. Are o viziune incredibilă pentru că a fost un fotbalist imens pentru România. Pe mine m-a surprins, la 36 de ani.

Am lucrat cu mulți antrenori și am văzut diferite abordări, dar domnul Sabău e un om foarte bun. Pune accent pe relația umană între noi și apoi profesională", a explicat Mitrea pentru iamsport.ro.

Fundașul are așteptări mari de la 2024

Bogdan Mitrea e pregătit pentru a doua parte a sezonului competițional și a anunțat care sunt obiectivele "studenților" în noul an.

"Ne dorim play-off-ul și Cupa României! Acestea au fost cele două obiective trasate de noi. Avem experiență și am demonstrat că am revenit și am avut un parcurs bun. Trebuie să fim conștienți că ne așteaptă în primăvară meciuri grele", a spus fundașul.

În actualul sezon, Mitrea a jucat în 23 de partide în Superligă și Cupa României, reușind să marcheze de două ori.

Comenteaza