După 12 ani de zile, balconul de pe Bedeleu sau de la Poarta Zmeilor, cum mai este cunoscut, a fost renovat, iar peisajele splendide pot fi savurate în siguranță.
FileList, cel mai popular site de descărcat filme, jocuri sau programe piratate din România îşi încheie activitatea după 16 ani, potrivit administratorului de site.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Oradea, că șase penitenciare din țară, printre care și cel de la Gherla, sunt situate în zona central critică a unor orașe importante și ar putea fi relocate.
Suporterii maghiari au afișat o coregrafie controversată înainte de meciul care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
În mijlocul localității Mărișel, comunitatea a construit o casă tradițională în care a expus elemente fundamentale pentru locuitorii din zonă: costume tradiționale specifice zonei, diverse unelte sau obiecte și cărți de cult.
Trei aeronave MQ-9 Reaper olandeze vor sosi, în 2024, în România. Aeronavele vor acţiona la Baza 71 de la Câmpia Turzii şi vor fi deservite de aproximativ 40 de specialişti olandezi.
Directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a fost reales președinte al Asociației Aeroporturilor din România (A.A.R.), cu ocazia ședinței directorilor generali ai aeroporturilor membre A.A.R., care s-a desfășurat la Timișoara, în perioada 12-13 Octombie.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. adoptă o serie de măsuri pentru a fluidiza traficul din cea mai mare comună din țară.
Consiliul Județean Cluj a lansat vineri, 13 octombrie, primul episod podcast, menit să aducă în atenția publicului personalități reprezentative ale comunității clujene.
Recomandări: