UNTOLD continuă tradiția de a le oferi fanilor șansa să contribuie la cauze sociale care vin în ajutorul celor din jur.
Fanii UNTOLD vor putea intra, în acest an, în perimetrul festivalului doar cu Certificatul Digital EU COVID-19 sau cu testare rapidă antigen.
Aproape 5000 de persoane au fost infectate cu Covid-19, după ce au participat la festivalul Boardmasters din Marea Britanie.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj are nevoie de toate tipurile de sânge, iar cei care donează la caravana mobilă, în 4-5 septembrie, merg gratuit la Untold 2021.
Organizatorii UNTOLD au început construcția celui mai mare festival din Europa organizat în acest an, festival la care sunt așteptați cei mai buni DJ-i ai lumii, artiști și trupe de renume naționale și internaționale.
Organizatorii Untold au început pregătirile pentru ediţia din 2021 a festivalului, care va avea loc în zona Parcului Central din Cluj-Napoca.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că organizarea festivalului Untold nu este pusă în pericol de creșterea numărului de cazuri de COVID-19, potrivit analizelor din prezent, dar le transmite românilor să nu ridice piciorul de pe pedala vaccinării.
Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat contractul de locațiune cu societatea UNTOLD SRL privind organizarea pe stadionul Cluj Arena a festivalului UNTOLD, care va avea loc între 9-12 septembrie.
Mai sunt 21 de zile până se deschid porțile celui mai așteptat festival de muzică din Europa în 2021, UNTOLD.