Comisia pentru sănătate, muncă, protecţie socială, tineret şi sport a consilierilor a împărţit banii din bugetul local între cluburile sportive din oraş.
Clubul Sportiv "Universitatea" primeşte cei mai mulţi bani din bugetul dedicat activităţilor sportive din Cluj-Napoca, în acest an: 2 milioane din totalul de 3,8.
Clubul Sportiv Universitatea a pierdut în acest week-end două dintre echipele care reprezentau culorile alb-negre pe prima scenă. Sâmbătă şi duminică, atât voleibalistele, cât şi voleibaliştii, au spus „adio" primului eşalon, pierzând în faza de play-out.
Secţia de rugby a clubului sportiv Universitatea anunţă că a transferat un jucător de linia a III-a, Nicolae Barbu, de la Dinamo Bucureşti. Jucătorul nu este pentru prima dată la Cluj, el a mai evoluat aici în 2010.
Jucătorii Universităţii vor petrece 10 zile la Poiana Braşov, începând de vineri. „Studenţii" joacă luni, de la ora 19:00, pe terenul celor de la FC Braşov, iar apoi vor rămâne în staţiunea montană pentru un stagiu de pregătire centralizat care se va încheia pe 25 martie, campionatul fiind întrerupt pentru două săptămâni, din cauza meciurilor echipei naţionale.
O carte de psihologie pentru antrenori, care le poate fi însă utilă şi părinţilor, a fost lansată în acestă după-masă la Cluj.
Secţia de rugby a clubului sportiv Universitatea anunţă în această seară că a transferat un jucător de linia a III-a, Nicolae Barbu, de la Dinamo Bucureşti. Jucătorul nu este pentru prima dată la Cluj, el a mai evoluat aici în 2010.
Viorel Dinu, cel mai bun marcator al Universităţii Cluj, cu opt goluri înscrise, şi-a creionat portretul pentru cititorii ZIUA de CLUJ.
Meciurile Universităţii contra CS Severin şi Concordia Chiajna se vor disputa cu porţile închise pentru accesul general, pe stadion având dreptul să intre doar femeile şi copiii cu vârste de pănă la 14 ani. Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a explicat că „studenţii" nu pot contesta sancţiunea cu privire la interzicerea publicului pe stadion, ci doar amenda de 40.000 de lei, venită la pachet.
Recomandări: