Printre locațiile cuprinse în ghidul „Best of the World 2025”, care vizează recomandări privind destinațiile de vacanță, se află și un oraș din România.
A doua zi de weekend aduce o serie de evenimente atât în oraș, cât și în împrejurimi.
Prima zi de weekend aduce o serie de evenimente atât în oraș, cât și în împrejurimi.
Turiștii pot verifica, prin intermediul unei aplicații, lista actualizată a unităţilor de cazare şi a agenţiilor de turism autorizate din România.
Cascada și lacul Ciucaș sunt atracții turistice naturale de importanță locală şi se găsesc pe cursul inferior al Văii Hășdate, în aval de Cheile Turzii, judeţul Cluj, la aproximativ 55 km de oraşul Cluj Napoca.
În Europa de Nord temperaturile încep să scadă dramatic la mijlocul toamnei, adesea ajungând sub zero grade și, uneori, cu zăpadă, situația în sudul Europei este semnificativ diferită, numai bună pentru o vacanţă de.
Turismul în România a fost în ușoară creștere în primele șapte luni din 2024, însă județul Cluj nu se află pe podium nici la numărul de sosiri, nici la înnoptări.
Tot mai mulți turiști români se plâng că au fost păcăliți să cumpere produse foarte scumpe, de slabă calitate, fără garanție sau certificate de calitate, iar de cele mai multe ori acestea sunt vândute de alți români, care par a fi pe o mână cu ghizii şi cu comercianții.
Transapuseana, cunoscută inițial sub numele de Transalpina de Apuseni, este un drum județean care traversează Munții Apuseni cu un traseu care oferă o priveliște spectaculoasă.