Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.
Micuța a fost transportată imediat la spital, fiind conștientă în momentul intervenției echipajului medical.
Această spitalizare a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că miercuri dimineaţă papa Francisc a participat la audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, în timpul căreia a apărut zâmbind, salutând credincioşii din "papamobil".
Rata de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2 continuă să crească în județul Cluj. Aproape jumătate dintre cazurile de COVID din ultima săptămână au fost raportate în Bucureşti, Cluj și încă trei județe.
Aproape jumătate dintre cazurile de COVID-19 din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj și încă trei județe.
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.
O fetiţă din România, care s-a accidentat pe o pârtie de schi din Bulgaria, a fost preluată cu un elicopter SMURD și adusă de urgență la un spital din țară.
Andrei Burcă a ieșit de pe teren în prima repriză a întâlnirii dintre CFR Cluj și UTA, din Superligă.
Noul corp de clădire va fi edificat în curtea Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca și va funcționa ca o secție nouă a acestuia.