Premieră la Fabrica de Pensule, mâine seară: producţia se situează la limita dintre teatreu, dans şi viaţa reală şi combină elemente de mişcare cu producţii video şi sunet, după cum spune Kinga Kelemen, de la Groundfloor Group, trupa de teatru care pune în scenă producţia.
Repetiţie generală cu public la premiera spectacolului Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, de Ion Luca Caragiale, duminică 23 octombrie, anunţă Teatrul Naţional Cluj.
Avanpremiere sâmbătă şi duminică, la spectacolul regizorului Robert Woodruff, "Aniversarea", cu trei zile înainte de premieră, la Teatrul Maghiar de Stat.
Premiera spectacolului „Insula”, după Gellu Naum, în concepţia scenică a Adei Milea a fost prezentată aseată la Teatrul Naţional din Cluj.
Premiera spectacolului „Insula”, după Gellu Naum, concepută de Ada Milea, va fi prezentată în această seară de la or 19, în sala mare a instituţiei.
"Aniversarea" este premiera lunii octombrie la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, programată în 4 octombrie şi pusă în scenă, ulterior, în 18 şi 20 octombrie.
Spectacolul "Mizantropul", în regia lui Tompa Gabor, este cel care deschide stagiunea Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi.
Prima premieră a acestei stagiuni la Teatrul Naţional din Cluj, spectacolul-concert de Ada Milea "Insula" după un text al lui Gellu Naum, va avea loc marţi 27 septembrie, de la ora 19.
Premieră absolută la Opera Maghiară din Cluj, în 29 septembrie.
Recomandări: