Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Cluj

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Cluj
| Foto: Agerpres

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, de Tribunalul Cluj.

Sorina Pintea a fost condamnată la închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de către procurorii DNA, în timp ce încasa o mită de 120.000 de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

"În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale)", se arată în soluţia instanţei clujene, citată de Agerpres.

De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 10.000 de euro de la Sorina Pintea și menține sechestrul pus de DNA pe 2 terenuri ale fostului ministru al Sănătăţii.

Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Sorina Pintea este acuzată de procurori că a primit, când era manager al Spitalului Județean din Baia Mare, 10.000 euro şi 120.000 de lei, ce reprezintă un procent dintr-un contract de achiziţii. Aceasta a fost prinsă în flagrant, pe 28 februarie 2020, când primea a doua tranşă de bani.

Comenteaza